Stocare și transport materiale în vrac pentru o linie de producție a ambalajelor din plastic
Clientul nostru specializat în prelucrarea maselor plastice pentru industria ambalajelor a optat pentru un sistem stocare și transport materiale în vrac destinat alimentării secției de producție a ambalajelor de diferite dimensiuni din polietilenă.
Sistemul de stocare constă din patru silozuri ușoare din aluminiu echipate cu sistem automat de măsurare a nivelului, fiecare cu un volum de 93m³, care pot depozita un total de 260 tone de PE granulată. Silozurile sunt alimentate de un echipament de transport pneumatic mobil cu o capacitate de 5 tone/oră și dozare automată a granulelor în fluxul de aer prin intermediul unor ecluze digitale.
În cea de-a doua fază a proiectului urmează ca sistemul să fie extins cu încă două silozuri, crescând astfel capacitatea de stocare la 390 tone de PE granulată.
Transportul de la silozuri către mașini a fost realizat prin intermediul unui sistem cu 2 mese de cuplare codate cu 1 intrare și 4 ieșiri, 3 pompe de vacuum pentru transport material și 9 linii de material care alimentează utilajele.
Pentru a asigura depozitarea corectă și fiabilă a materialelor vrac de înaltă calitate, în etapa de proiectare s-au luat în considerare toate reglementările naționale specifice și principiile de calculație, conform proprietăților materialului și particularităților procesului. Astfel, sunt evitate blocajele de material și apariția zonelor de curgere asimetrică, precum și fenomenele de segregare sau condens.
Plastics Bavaria a asigurat proiectarea tehnică, lucrările de montaj, instalare și punere în funcțiune a întregului sistem.