KraussMaffei salută inovația și dezvoltă, alături de partenerii săi, un nou proiect de cercetare la centrul R&D din Hanovra. Extruderul cu două șnecuri ZE BluePower a fost utilizat cu succes pentru producția de plăci de pardoseală pe bază de poliolefine, un material alternativ versatil, rentabil, cu proprietăți mecanice excelente.
Hanovra, 27 aprilie 2022 - În cooperare cu ExxonMobil și alți parteneri, KraussMaffei a finalizat cu succes proiectul intern pentru producția de pardoseli alternative pe bază de PP în centrul său de cercetare și dezvoltare din Hanovra.
"Plăcile de pardoseală pe bază de poliolefine oferă o serie de avantaje care le fac extrem de populare. Prin proiectul nostru de dezvoltare, investim în această piață în creștere și sprijinim producătorii pentru a depăși barierele de penetrare a pieței."
declară Janina Roesch, Product & Application Owner Flat and Foam at KraussMaffei.
"Linia noastră de laborator oferă o flexibilitate de neegalat în ceea ce privește formulele pe care le putem utiliza, dar și dimensiunile plăcilor."
Aceste podele pot fi produse din material PP virgin sau reciclat, iar proprietățile lor mecanice pot fi optimizate prin adăugarea carbonatului de calciu sau a talcului, dar și prin încorporarea de fibre.
Configurația instalației este potrivită atât pentru plăci subțiri și extrem de flexibile cu o grosime de 2,5 mm, cât și pentru plăci groase și rigide, cu grosimi de până la 6 mm. Varietatea mare de potențiale produse este asigurată de sistemul de amestecare în linie și de calandrul de șlefuire reglabil PlanetCalender.
Pentru producția rentabilă a noilor plăci de pardoseală din PP, KraussMaffei utilizează un extruder cu două șnecuri ZE BluePower, care asigură o perspectivă extinsă asupra procesului și o calitate optimă a produsului final, chiar și atunci când proprietățile materialului de intrare variază.
Datorită volumului său mare și a cuplului specific ridicat, acest tip de extruder permite obținerea unor capacități de producție de neegalat. Mai multe stații de dozare și alimentatoare sunt dispuse lateral, de-a lungul secțiunii de procesare pentru alimentarea în linie a aditivilor solizi și lichizi. Materialul este ghidat de la matrița cu fantă către PlanetCalender, care este echipat cu role reglabile pentru a asigura lustruirea perfectă a plăcilor de pardoseală, indifierent de dimensiune.
Plăcile extrudate pot fi apoi acoperite cu o folie decorativă laminată și o folie de protecție împotriva uzurii într-un proces în linie sau pot avea un decor imprimat într-un proces în afara liniei, care necesită o sigilare suplimentară.
În timpul dezvoltării formulării, elastomerii poliolefinici Vistamaxx™ foarte flexibili s-au dovedit extrem de valoroși, deoarece permit încorporarea unei proporții ridicate de material de umplutură, ceea ce asigură rezistența la impact și aderența stratului superior. În viitor, formula de bază poate fi adaptată la cerințele specifice ale clienților interesați și le va oferi acestora premisele ideale pentru a avea succes pe acest segment de piață aflat în acensiune rapidă.
"Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu potențialii clienți care doresc să își testeze formulările individuale pe linia instalată în centrul nostru de cercetare și dezvoltare. Întrucât suntem profund convinși că pardoselile din PP vor continua să câștige popularitate în următorii ani, ne propunem să le oferim producătorilor o platformă inovatoare pentru dezvoltarea de soluții revoluționare."
subliniază Janina Roesch.