Amortizorul cu arc de pe clapeta de evacuare împiedică închiderea completă a acesteia când nu este sub vacuum. În timpul transportului pneumatic, orice granulă rămasă pe clapeta de evacuare este aspirată, împiedicând astfel blocarea. O dată cu creșterea vacuumului, clapeta de evacuare este împinsă pe arc și se închide complet.
Contragreutatea clapetei de ieșire este montată la exteriorul modulului de descarcare al alimentatorului, ceea ce înseamnă ca stadiul real al ciclului de alimentare este vizibil oricând. Activitățile de întreținere pot fi realizate rapid și ușor, datorită accesibilității excelente.
După fiecare ciclu de transport, vacuumul folosit este eliberat, iar greutatea materialului ar face ca suapa de refulare să se deschidă. Prin noul sistem magnetic de operare a supapei de refulare, aceasta rămâne închisă. Doar după ce materialul din alimentator a fost cântărit, magnetul va fi dezactivat și materialul descărcat. Un alt avantaj al sistemului magnetic îl reprezintă faptul că nu este necesar un senzor sub alimentatorul de buncăr. Necesarul de material este stabilit prin inițiatorul de la contragreutatea clapetei de ieșire.
Ieșirea mare a materialului are o supapă de refulare din oțel inoxidabil, rezistentă la abraziune și care îndeplinește toate cerințele pentru fabricarea ambalajelor din industria medicală sau alimentară. Designul în unghi mărește zona de ieșire și ajută cu materialele care au tendința de a se bloca.
Când este echipat cu o valvă de vacuum standard, cu implozie, capacul alimentatorului nu are niciun element atașat, cum ar fi supape și furtunuri. Aceasta permite acces la unitate sigur și rapid, ceea ce economisește timp la curățarea alimentatorului.
Un cadru de sprijin cu balamale este disponibil opțional pentru instalarea METROFLOW la mezanin sau pe un buncăr de material de dimensiuni foarte mari. Astfel, este facilitată curățarea și întreținerea modulului clapetei de refulare.
Alimentatoarele METROFLOW sunt echipate cu o consolă de control cu alarmă, indicarea statusului, funcții de pornire-oprire, toate localizate direct pe alimentator. În plus, nodul CAN Bus conține toate componentele electronice pentru controlul celulei de alimentare. De asemenea, sunt disponibile nivele de automatizare, prin tehnologia METROnet dezvoltată de producător. Toate nivelele de automatizare pot fi conectate la platforma CONTROLnet pentru urmărirea în orice moment a stadiului întregului proces de producție.